Ca sa iti amintesti visele va trebui sa depui un pic de efort. Dar ceea ce iti pot oferi visele si ce iti pot dezvalui despre tine insuti merita tot efortul. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta:
1. Inainte sa mergi la culcare, goleste-ti mintea. Prea multe ganduri te pot distrage, si probabil nu iti vei aminti visele a doua zi. Spune-ti tie insuti „Imi voi aminti visul maine dimineata”. Aceasta este o metoda demonstrata si eficienta pentru a-ti aminti visele. Simpla autosugestie sau automotivarea, te vor ajuta sa iti amintesti visele mai bine. E important sa pastrezi o atitudine pozitiva.
2. Stabileste-ti o ora de culcare si de trezire, in mod regulat. Fa din asta o rutina. Un program regulat de somn te ajuta sa iti amintesti visele.
3. Evita consumul de alcool si medicamentele inainte de culcare, la fel si mancarurile grase, deoarece acestea te pot impiedica sa iti amintesti ce ai visat.
4. Pastreaza in apropiere un caiet de notite, pentru a-l avea la indemana imediat ce te trezesti. Vei dori sa iti inregistrezi visele cat mai repede posibil. O lampa mica langa pat e o idee buna, daca te trezesti brusc, in mijlocul noptii, si vrei sa iti notezi visele imediat.
5. Nu te da jos din pat imediat dupa ce te-ai trezit. Mai ramai culcat, fara sa deschizi ochii si fara sa te misti prea mult. Trezeste-te incet si relaxeaza-te. Aminteste-ti senzatiile pe care le-ai trait in timpul visului si lasa-ti mintea sa vizualizeze din nou imaginile care ti-au aparut in vis. Ai fost frustrat, ingrozit, sau fericit?
6. Scrie cat mai multe detalii din vis, indiferent cat de mici sau nesemnificative par a fi. Nu judeca ceea ce visezi si nu te ingrijora daca informatiile pe care le-ai retinut nu au niciun sens. Scrie-le pe hartie pentru a le putea analiza mai tarziu. Fa-ti un obicei din acest lucru. Vorbeste cu prietenii tai despre visele pe care le ai, sau discuta-le pe forumuri, iti va fi de ajutor.
7. Cateodata poti desena imagini, in locul cuvintelor. O imagine valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte, nu-i asa? Chiar daca nu esti un as in ale desenului, o simpla schita te poate ajuta sa revezi detalii din visul tau.
8. Invata sa iti impartasesti visele si sa discuti cu alte persoane despre acestea, indiferent cat de nesemnificative ar parea. Cu cat iti „recunosti” visele si le aduci in „realitate”, cu atat mai usor iti va fi sa ti le reamintesti.
9. Nu te descuraja! La inceput, s-ar putea sa iti amintesti numai fragmente din ce ai visat. Cu practica si un pic de efort, iti va fi din ce in ce mai usor sa iti amintesti visele. Iti vei aminti tot mai multe parti din vis, iar cu timpul acesta va deveni un proces automat.