Misterul găurilor din Siberia

0
445

Deşi s-au lansat mai multe ipoteze credibile, oamenii de ştiinţă sunt încă nedumeriţi în legătură cu originea acestor formaţiuni. Ar fi putut să apară în urma impactului unui meteorit. Sau după o explozie de gaze subterane. Sau sunt pur şi simplu locuri în care au aterizat OZN-uri. Sau nimic din toate acestea.

70×80 m

După cum se vede în imagini, solul este aruncat peste marginile gropii, deci ceva s-a produs în adâncuri şi a dizlocat pământul îngheţat al Siberiei. Gropile nu au fost excavate, nu sunt făcute de mâna omului. Dacă s-ar fi prăbuşit un meteorit, consecinţele ar fi fost catastrofale pentru întreaga regiune. Aceste gropi sunt perfect desenate, ca şi cum un filet uriaş s-ar fi înfiletat în pământ. Groapa scoate şi un sunet ciudat, un vuiet puternic.

Prima gaură gigantică a fost descoperită pe 16 iulie 2014, dar se pare că există de doi ani. Are un diametru de 80 de metri, o adâncime de 70 de metri, deci e o groapă aproape pătrată, deşi în imagini nu pare aşa. Este situată în peninsula Yamal, la 30 km de un zăcământ important de gaze, exploatat de Gazprom. Cercetătorii ruşi au luat probe de sol, gheaţă şi apă, dar încă nu ne-au spus ce au descoperit.

Un lac sărat, dar îngheţat

Au fost eliminate toate ipotezele fanteziste şi s-a ajuns la concluzia că e vorba de o explozie subterană de gaze, combinate cu apă şi sare. Sarea ar proveni din resturile mării care a acoperit zona în urmă cu 10.000 de ani. De altfel, pe fundul găurii e un lac îngheţat. Încălzirea globală ar fi de vină, care a dus la încălzirea permafrostului, solul de la sute de metri adâncime. Dar dacă temperaturile subterane au crescut, de ce lacul e încă îngheţat?

Şi cum poate fi îngheţat un lac cu apă sărată? Pământul dislocat ar fi efectul ţâşnirii amestecului exploziv, cam ca un dop de şampanie. Tocmai de aceea groapa e perfect cilindrică. Dar unde sunt tonele de pământ? Pe marginea craterului sunt doar nişte muşuroaie modeste. S-a aflat că 80% din crater e alcătuit din gheaţă. Ciudat, pentru că în imagini nu vedem decât pământ.

Experţii spun că zonele întunecate care formează inelul intern al craterului indică „arsuri severe” care au pârjolit marginile acestuia. Mai există o ipoteză care susţine că este posibil ca aceste găuri să fie rezultatul unui fenomen geologic numit pingo, adică un bloc de gheaţă a crescut într-un mic deal, în pământul îngheţat. La un moment dat, s-a topit.

LĂSAȚI UN MESAJ